Nesimtire noiembrie 3, 2009
Posted by josnebunia in In secret.Tags: emotii, frig, hibernare, iarna, neimplinire
2 comments
Sunt momente cand as vrea sa ma retrag in mine…de tot. Sa nu mai spun nimic nimanui, sa nu mai stie nimeni ce-am avut, ce-am pierdut, la ce am renuntat si penru ce. Si refuz sa ascult activ la randul meu, toate gesturile imi exprima lehamitea si introversiunea. Sa-mi fie oare dor de revolta? Cand ma inchid in spatele ochilor mei, devin invizibila. Astfel incat mi se pare normal sa intru in incaperi si apoi sa ies fara a rosti vreun cuvant, mi se pare firesc sa sting lumina in urma mea sau nu.
Cred ca hibernez cu Tiamat in casti (if possible). Nu stiu cat va dura, dar poate e o metoda buna de a ma feri de virusii iernii, de frig, de dorinte. Nu e totusi un plan, today it just happened. Raspund la telefon si apoi tac. De sunat nu mai sun pentru ca nimeni nu vrea sa asculte taceri si nici nu mai am minute. Oare unde m-am golit toata? Dar am fost mereu de parere ca iarna nu merita sa-mi consum rezervele de veselie, asa ca le pastrez pentru primaveri si zambete noi.
All in all I’m happy.
Va salut din mers, ma retrag
Incongruente octombrie 26, 2009
Posted by josnebunia in Zilnice.Tags: apeluri pierdute, telefoane, toamna, zile proaste
3 comments
Sa ramai sau sa pleci…Nu mai am intrebari, ma macina doar franturi de raspuns. Scriu fara sens in seara de toamna tarzie, fara cina, fara cafea, ore pierdute printre hartii. Ce faci tu cu timpul tau? Imi tot compun in minte povesti, se amesteca toate cu ce a fost sau poate cu ce as fi vrut sa fie si multumesc chipurilor prezente sau imaginate de dragul povestii.
Oare traim toti intr-un decor identic avand doar posibilitatea de a customiza unele aspecte? Eu tot cred ca oamenii nu invata din greseli si evident istoria se repeta. Omenirea nu s-a oprit la un singur razboi, scenariile difera prea putin pentru a mai crede in unicitatea evenimentelor pe care le traim. Dar cine mai are vreme sa-si observe orele dintr-o zi? Sa-si dea seama ca da mereu acelasi raspuns politicos sau nu la o vesnica intrebare? “Am avut o zi proasta”…aud tot mai des asta…o spun tot mai des. Si parca daca limitezi totul la ziua respectiva te detasezi cumva, pentru ca viata ta nu e facuta dintr-o singura zi. Dar fa o medie, cuantifica…de cate ori ai spus “Am avut o zi proasta”…si s-ar putea sa insumezi o viata. O viata de zile proaste…Ce povesti sa mai spui? In ce povesti sa mai crezi?
As suna pe cineva sa fac haz de necaz. Pe cineva blocat intr-o alta lume. Pe cineva pentru care nu exista zile proaste decat atunci cand ramane fara tigari sau fara Cola. Dar n-o sa sun, pentru ca am avut o zi proasta si am desirat-o aiurea pe blog. Poate ti-ar fi placut totusi sa ma auzi si sa desfaci o bere cu lamaie sa-mi treaca supararea. Gata. Atat pentru azi.
Va salut din mers, dati si voi un telefon cuiva
Evolutii, involutii… octombrie 14, 2009
Posted by josnebunia in N-am somn.Tags: amintiri, evolutie, relatii, sex, tendinte
8 comments
Nu voi transforma blog-ul intr-unul muzical, dar nu ma pot abtine la piesa asta: Urma – You can buy me with a coffe :)
Voi de cate cafele aveti nevoie? Oare mai sunt relatii care incep cu “cafele”/”sucuri”/”prajituri” etc? Traim prea repede si fugarim intensitatea fiecarui moment, vrem sa simtim fiecare secunda cu pasi de urias, atingem fara sa privim, privim fara sa observam…pierdem clipe incercand sa castigam timp.
De la sex numai dupa casatorie am evoluat la sex intr-o relatie serioasa, ceea ce nu e tocmai rau if you ask me. Dar nici in zona asta nu am zabovit prea mult si deodata ne trezim ca facem sex in speranta unei relatii. Nu sunt o bunicuta si nici nu crosetez apa minerala, asa ca lasati rosiile si ouale jos, bine? Si totusi abordarea asta mi se pare ciudata si seaca. Nu cred ca mai putem vorbi de evolutie. Sexul vinde orice, nu? Dar oare nu e prea ieftin? Sunt de acord ca exista aventuri de o noapte, au si alea sensul si farmecul lor. Exista si fuck buddies (subiect ce merita dezbatut mai pe larg si cu siguranta ati mai citit pe tema asta) si sex fara obligatii, sex pur si simplu.
Dar parca aveau si “cafelele”/”sucurile”/”prajiturile” rostul lor, nu? Orele alea de povesti nesfarsite, tinutul de mana pe ascuns, saruturile furate, neasteptate si electrizante care te faceau sa topai in drum spre casa, atingerile si roseata din obrajii fierbinti…Toate tineretile astea erau/sunt/ar trebui sa fie premisele unei relatii, nu sexul. But then again, I might be wrong and old. So sue me!
Va salut din mers, as bea o cafea
Completare octombrie 13, 2009
Posted by josnebunia in N-am somn.Tags: muzica, somn usor, Vama Veche
add a comment
Cu muzici septembrie 29, 2009
Posted by josnebunia in In secret.Tags: doruri, nostalgii, viata de camin
4 comments
Piesa asta ma duce mereu cu amintirile inapoi la toamna trecuta. Inceputuri…plimbat cu casa in spate, mutat si refacut istorii nescrise pana atunci. Unde sunteti, mai dragilor? Asa dor imi e, incat am un nod in stomac cand ma hotarasc sa va vad la o bere. Bineinteles ca nu vin niciodata, chemata, nechemata, imi strang pleoapele, strang din dinti si iau troleul in sens invers…de fiecare data.
Dar ajung acasa si dau piesa la maxim, poate-poate reusesc sa refac atmosfera din camera aia, cu balcon frumos, gradinita si copaci verzi. Nu ma striga nimeni pe hol, nu-mi bate nimeni la usa in miez de noapte sa-mi ceara tigari sau mai stiu eu ce nebunii pentru ca in secunda doi sa-mi treaca nervii si sa-mi sara somnul, nu ma mai strecor in nici o camera cand mi-e rau de mine si nu mai fumez. Aici nu-mi pun cartoanele tari pe jos sa le improsc cu vopsea talentata si nici nu ascult “The Sleeping Beauty” la maxim, pentru ca nu ar suna la fel ca in boxele lui Elod, deci ce rost ar avea?
Imi lipsesc weekendurile alea luuungi, cu nopti de povesti si mahmureli simpatice, mesele in familie la cantina pe bonuri si programarile la masina de spalat clandestina, adapostita de cineva. Sunt cumplit de departe de atunci. Mi-e bine? Nu? Mi-e dor.
Va salut din mers, as vrea sa fiu rac
Nespusele septembrie 22, 2009
Posted by josnebunia in In secret.Tags: cu dedicatie, pentru secret, seri cu tine
3 comments
Am sa ma duc acasa…o sa gatesc o friptura buna, experimentala, pe care nu o voi manca pana nu vii. O sa te astept si-o sa-ti citesc din Kundera, pentru ca simt ca are cumva legatura cu noi si cu maretul meu plan de eliberare de viitor. Cica asa as scapa de frica. Sa stai cu mine ignorand timpul. Si ce daca ne trezim dimineata si pleci din nou? Sa ne prefacem azi ca e o seara obisnuita, ca iti citesc mereu, ca nu trebuie sa inghesuim saptamanile in cateva ore…ca avem timp si pentru tandretea aia a lui Paler. O sa adormi in timp ce vocea mea urca si coboara pe randuri si n-o sa ma uiti si-o sa ma iei cu tine in vis si peste tot, sa-ti spun mereu povesti cu broaste testoase din Galapagos, melci si alte fiinte rabdatoare.
Pentru ca am o mare pofta sa inventez si sa aflu ceva frumos, pentru ca vreau sa pictez din nou, pentru ca iti sta bine cu capul pe genunchii mei in orice dupa-amiaza, cu sau fara soare, cu sau fara capsuni. Pentru ca mi-e dor de tine, dar ma bucur ca nu esti cu totul al meu. Sunt o suma de contradictii si poate asta te face sa revii.
Va salut din mers si pe voi
Si alte nebunii septembrie 21, 2009
Posted by josnebunia in Zilnice.Tags: depresie, despartire, faze in amor, iubire, parasire
2 comments
Cand te desparti prin parasire, se intampla cam asa:
(Dar inainte de a trece la o descriere a fazelor post-despartire, sa stabilim ca dedic articolul fetitelor, deci tu esti aia parasita, smiorcaita, depresiva, ne…fericita, victima etc, ati prins ideea. Bun.)
In prima faza zici ca n-are cum. Pai, cum? Cum adica ne despartim? Adica asta a fost tot? Si iubirea? (snif snif) Si n-o sa ne mai vedem? N-o sa ma mai tii de mana? N-o sa te mai pot saruta, imbratisa si atinge asa? N-o sa mai fii langa mine noaptea? Niciodata? Ma parasesti? Nu, n-are cum…nu-i asa ca glumesti?
Dar nu e gluma si nici tie nu-ti mai vine sa razi. Te gandesti ca era singura persoana careia ii pasa cu adevarat, ca nimeni nu te stie asa cum te cunoaste EL, ca nimic nu va mai fi vreodata la fel, ca esti chiar singura. Si-ti ingropi zilele intr-o perna, intr-o esarfa, in niste poze, intr-un film si o melodie care acum e doar a ta. O vreme (te) plangi mult si cuvintele pe care ai vrea sa le strigi ti se opresc in ochi si nasc o privire vesnic umeda, intrebatoare si nedumerita. Dimineata te trezesti mereu tresarind, prima respiratie e amara si grea si iti strangi pleoapele sa te poti intoarce la vis. Analizezi si rememorezi, in cautarea unui raspuns la “de ce-urile” cu care ti-ai innebunit deja toti prietenii.
Dupa ce te-ai consumat o vreme cu toate amintirile “voastre” si l-ai ridicat pe EL la nivelul de “iubirea vietii tale” (post-mortem), dupa ce ai plans pe toti umerii disponibili si ai invatat pe de rost toate mailurile si mesajele trimise, accepti ca s-a terminat. Iti dai seama cat de frumoasa, desteapta si deosebita esti tu si in minte iti incolteste un gand nou : Adica coooom (Deea stie ce urmeaza 
) m-a parasit el pe mine, pe mine care sunt o frumoasa si o senzationala??! Si da-i cu scenariile de razbunare, cum o sa-l faci tu pe iepurash sa-si roada unghiile de la picioare de ciuda ca nu mai esti a lui si ca a renuntat la asa minune de fata, cum o sa-si planga el in pumni cand te vede pe tine cea noua si reinventata si…nu te razbuni, ca esti binecrescuta, inteligenta si modesta. In schimb te mai consolezi o vreme cu gandurile rautacioase si variatele metode de tortura psihica (si nu numai) la care ar merita sa il supui.
Trece si faza “razbunatoare” si incepi sa zambesti pentru ca ti-e bine (fara porcul si magarul care a indraznit sa te paraseasca).
The end 
sau povestea merge mai departe…
Va salut din mers, iubiti-va azi
Deschideri septembrie 16, 2009
Posted by josnebunia in In secret.Tags: de noapte buna, deschideri, toamna
3 comments
Dupa ultimul post m-am oprit. Poate parea incredibil cum reusim sa uitam de noi in tot haosul cotidian, dar mi s-a intamplat. Am gandit in cifre si termene, am avut porniri autodistructive, am intentionat sa scriu despre nedreptate, discriminare si sclavie morala, toate intr-un context groaznic de real. Dar nu, mizeriile din ultimul timp nu aveau ce cauta aici, pentru ca ar fi rupt magia, misterul si primavara mea, tocmai acum, la idele lui septembrie. Mi-am recapatat dupa-amiezele de toamna, cand in casa e deja rece si simt nevoia sa ma cuibaresc cuminte in patura verde, cu ochii aruncati pe geam spre apusul timpuriu, cu miros de frunze uscate, arse potolit in gramezi mici prin parcuri, cu emotii si fiori de inceputuri uitate.
Nebunia continua, nu ne oprim decat daca e rosu la semafor -eu chiar traversez numai pe verde, zebra sau dupa ce ma uit de doua ori si in stanga si in dreapta pentru ca sunt bine crescuta – si uitam. Privim prin parbrize si ne simtim ocrotiti, in toata singuratatea noastra, ne anesteziem cu task-uri, deadline-uri si target-uri, ne taraim in pat si dormim, cu gandul la bonusuri, investitii pe termen mediu si lung, avem cosmaruri cu credite si descoperiri de card, iar diminetile ne surprind epuizati, injurand printre dinti vecinii, locurile de parcare, traficul, task-urile amanate, target-urile neatinse, bonusurile neprimite, pe noi insine si ultimele ramasite de umanitate.
Nu, multumesc, asa nu! Respira cu mine, ingroapa-ti ziua in parul meu si pregateste-ti palma pentru cand ma voi ascunde in ea. Voi mai stiti cum e? Inca nu e prea tarziu sa va faceti noptile cu adevarat bune si zic sa incepeti chiar din seara asta. Hai, ca nu-i chiar asa greu…
Va salut din mers, de noapte buna
Sau asa septembrie 3, 2009
Posted by josnebunia in In secret.Tags: casuta cu vacuta, simplu, viata la tara
add a comment
Dupa o discutie recenta nu-mi pot scoate din minte “o casuta cu vacuta”. Nu transformati in “vila cu piscina” ca-mi stricati toata fantezia, da?
Eu scriitoare, el fotograf. Sau eu pictorita si el fotograf. Observati ca intr-adevar el nu prea are de ales Sau noi gradinari…si vacuta. Lui nu-i place laptele, dar imi face mie poze cu mustati albe de spuma pe zambet in fiecare seara. Cand nu beau lapte, bem vin si ascultam Dave Matthews Band si vinilurile mele vechi, mostenire de acasa, ca nu degeaba ma trag din parinti roakeri/hipioti din alte vremuri. Ne alintam cu lampi pe gaz si fasaitul discret al discurilor, stiind ca dimineata eu voi incepe un nou capitol, o noua panza, iar el va fi din nou fotograf. Ne sarutam in gradina, ne prindem fetele in palmele mirosind a pamant reavan si pentru o vreme nu mai respiram decat soare.
E si asta o varianta, nu?
Va salut din mers, imi caut casuta
