Jos nebunia?

Foarte bine scris aici, îi găsiţi şi în blogroll de altfel. Deşi I got the whole point şi în mare sunt de acord cu această absurdă generalizare a credinţei habotnice în Dumnezeu, pedepse şi recompense divine, nu rezist tentaţiei de a mă izbi un pic de stereotipul fetiţei naive care visează cu ochi mari şi umezi de Sailor Moon la “prince charming”. Lăsând la o parte faptul că acest mit le este favorabil băieţeilor, mai mult sau mai puţin bărbaţi, pentru că, fiecare vrea să se simtă la un moment dat eroul şi ocrotitorul viteaz al vreunei domniţe la ananghie, convingerea că fetiţele chiar aşteaptă aşa un personaj merită dezbătută.

De exemplu, pentru ce mi-aş dori eu un cavaler în armura strălucitoare? Ca să am la ce freca toată ziua până mă plictisesc? (şi mă refer evident la armură, da?) Un Făt-Frumos pe cal alb? Şi cu calul ce să fac? Că toată ziua călare prin casă mie nu-mi stai, clar? Aşa că, hai, dă-te uşurel jos de pe căluţul tău simpatic, mai lasă armurile, săbiile şi maşinuţele la o parte şi fii bărbat, God damn it!

Şi ca să mai ştergem un stereotip şi o expresie “de lemn”, bătută în cuie în vocabularul “femeii moderne” de data asta (ca să nu credeţi că am ceva numai cu băieţeii astăzi) să povestim un pic despre egalitatea într-un cuplu. Nu mă refer la principiul “egalitate între sexe”, pe care îl susţin în forma promovată la nivel global, ci pur şi simplu la egalitatea dintre un el şi o ea în micul lor univers siropos. Oricât de independentă aş fi, recunosc, mie nu-mi trebuie egalitate de genul ăsta. Liniştea relaţiei mele vine din echilibru, nu din egalitate. Important e să ne completăm, nu să ne uitam unul la altul de pe poziţii egale.

Într-un cuplu am fost cea ingenuă, în altul, cea rebelă sau cea emancipată şi tot aşa, din dorinţa de a completa firea celuilalt. O singură dată se intamplă însă, să te aduni toată şi să realizezi că eşti a cuiva pur şi simplu…echilibrul nu e condiţionat de egalitate. Just take a little time to think about it.

Vă salut din mers, diiii căluţ