jump to navigation

Eu sunt Februarie 7, 2012

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
add a comment

Sunt omul care fiind in club isi doreste sa fie acasa, iar acasa, de sub plapuma se gandeste „Tiii, ce se mai distreaza altii la ora asta!”.

Sunt omul care, inconjurat de prieteni, cauta un cotlon numai bun pentru observatie, iar singur acasa e asediat de franturi „nimanui nu-i pasa, nimeni nu ma suna, nimeni nu ma iubeste, life sucks and then you die”.

Sunt omul care isi repeta in gand „nu deschide discutia asta, evita subiectul, evita subiectul” si primul lucru care prinde glas cand deschid gura e legat fix, da’ fix de tabu-ul in care nu voiam sa mai scurm.

Sunt omul care viseaza la calatorii peste mari si tari, iar in ziua dinaintea plecarii isi blestema initiativa si se roaga sa erupa vreun vulcan, sa se intample ceva numai sa poata sta linistit in casuta confortabila.

Dar cand iubesc, iubesc.

 

 

Va salut din mers, dorindu-mi sa ma mai si odihnesc

P.S.: Stiu, a fost ca-n bancul cu „Bai, tu vrei sa-mi furi calul”

Anunțuri

E doar viata Martie 29, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , , ,
4 comments

Prolog: va multumesc, stiti voi…sunt dependenta de oameni. Please hold me.

Sunt pesimista. Sunt mereu convinsa ca jumatatea plina a paharului a fost bauta de o persoana mai norocoasa, mai frumoasa, mai desteapta, care, evident, ma urmareste de undeva din umbra cum ma chinui de sete. Mama e convinsa ca prin atitudinea asta atrag „raul” asupra mea. Eu ma simt in control.

Mama: Daca te astepti la rau, o sa ti se intample. Fii mai optimista!

Eu: Aham, inseamna ca e doar o chestiune de atitudine? Ma intreb totusi, cati oameni sanatosi la cap isi doresc moartea? Si totusi murim…Poate daca am fi cu totii mai optimisti…

Si mai am un talent deosebit de a da cu bata-n balta, intr-un mare stil. Se lasa cu cutremur si tzunami, iar eu o musc de fiecare data. Oameni buni, „raul” nu poate fi evitat. Mie mi se intampla mereu. Pot doar sa ii diminuez efectele, sa fie un cutremur mai mic, mai harmless cumva. Si mai pot sa fac din rau ceva constructiv. M-am obisnuit cu lucrurile rele care mi se intampla mai devreme sau mai tarziu, le astept si le anticipez. Tot ce imi doresc e sa le pot controla aparitia. Dar desi intuiesc producerea lor, niciodata nu se intampla cand vreau eu. In schimb ma lovesc cand mi-e lumea mai draga. Si ma doare rau.

Dragul meu drag, acesta este conflictul mult asteptat, care va impinge lucrurile inainte. Evident ca there’s no going back, se schimba premisele, planurile, strategiile. Ne reorganizam. Fie evoluam impreuna, fie separat, dar vom creste. It’s a new dawn, it’s a new day, it’s a new life…I’m feeling crappy, dar stiu mai bine ca niciodata ce vreau. Just dont give (me) up.

Va salut din mers, sunt urata cand plang

Si alte nebunii Septembrie 21, 2009

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , ,
2 comments

Cand te desparti prin parasire, se intampla cam asa:

(Dar inainte de a trece la o descriere a fazelor post-despartire, sa stabilim ca dedic articolul fetitelor, deci tu esti aia parasita, smiorcaita, depresiva, ne…fericita, victima etc, ati prins ideea. Bun.)

In prima faza zici ca n-are cum. Pai, cum? Cum adica ne despartim? Adica asta a fost tot? Si iubirea? (snif snif) Si n-o sa ne mai vedem? N-o sa ma mai tii de mana? N-o sa te mai pot saruta, imbratisa si atinge asa? N-o sa mai fii langa mine noaptea? Niciodata? Ma parasesti? Nu, n-are cum…nu-i asa ca glumesti?

Dar nu e gluma si nici tie nu-ti mai vine sa razi. Te gandesti ca era singura persoana careia ii pasa cu adevarat, ca nimeni nu te stie asa cum te cunoaste EL, ca nimic nu va mai fi vreodata la fel, ca esti chiar singura. Si-ti ingropi zilele intr-o perna, intr-o esarfa, in niste poze, intr-un film si o melodie care acum e doar a ta. O vreme (te) plangi mult si cuvintele pe care ai vrea sa le strigi ti se opresc in ochi si nasc o privire vesnic umeda, intrebatoare si nedumerita. Dimineata te trezesti mereu tresarind, prima respiratie e amara si grea si iti strangi pleoapele sa te poti intoarce la vis. Analizezi si rememorezi, in cautarea unui raspuns la „de ce-urile” cu care ti-ai innebunit deja toti prietenii.

Dupa ce te-ai consumat o vreme cu toate amintirile „voastre” si l-ai ridicat pe EL  la nivelul de „iubirea vietii tale” (post-mortem), dupa ce ai plans pe toti umerii disponibili si ai invatat pe de rost toate mailurile si mesajele trimise, accepti ca s-a terminat. Iti dai seama cat de frumoasa, desteapta si deosebita esti tu si in minte iti incolteste un gand nou : Adica coooom (Deea stie ce urmeaza 😛 ) m-a parasit el pe mine, pe mine care sunt o frumoasa si o senzationala??! Si da-i cu scenariile de razbunare, cum o sa-l faci tu pe iepurash sa-si roada unghiile de la picioare de ciuda ca nu mai esti a lui si ca a renuntat la asa minune de fata, cum o sa-si planga el in pumni cand te vede pe tine cea noua si reinventata si…nu te razbuni, ca esti binecrescuta, inteligenta si modesta. In schimb te mai consolezi o vreme cu gandurile rautacioase si variatele metode de tortura psihica (si nu numai) la care ar merita sa il supui.

Trece si faza „razbunatoare” si incepi sa zambesti pentru ca ti-e bine (fara porcul si magarul care a indraznit sa te paraseasca).

The end 🙂 sau povestea merge mai departe…

 

Va salut din mers, iubiti-va azi