jump to navigation

Eu sunt Februarie 7, 2012

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
add a comment

Sunt omul care fiind in club isi doreste sa fie acasa, iar acasa, de sub plapuma se gandeste „Tiii, ce se mai distreaza altii la ora asta!”.

Sunt omul care, inconjurat de prieteni, cauta un cotlon numai bun pentru observatie, iar singur acasa e asediat de franturi „nimanui nu-i pasa, nimeni nu ma suna, nimeni nu ma iubeste, life sucks and then you die”.

Sunt omul care isi repeta in gand „nu deschide discutia asta, evita subiectul, evita subiectul” si primul lucru care prinde glas cand deschid gura e legat fix, da’ fix de tabu-ul in care nu voiam sa mai scurm.

Sunt omul care viseaza la calatorii peste mari si tari, iar in ziua dinaintea plecarii isi blestema initiativa si se roaga sa erupa vreun vulcan, sa se intample ceva numai sa poata sta linistit in casuta confortabila.

Dar cand iubesc, iubesc.

 

 

Va salut din mers, dorindu-mi sa ma mai si odihnesc

P.S.: Stiu, a fost ca-n bancul cu „Bai, tu vrei sa-mi furi calul”

Anunțuri

Milestones Decembrie 12, 2011

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
5 comments

Voi aveti vreodata impresia ca nu veti ajunge niciodata la destinatie? Sau ca obiectivul pe care il aveti in vedere e de neatins? Ca tinta voastra e un fel de linia orizontului pentru ca pe masura ce inaintati spre ea se tot indeparteaza? V-a trecut vreodata prin minte sa lasati totul balta, sa dispareti, sa fugiti pur si simplu?

Poate ca eu nu mai am rabdare cu mine. Si nu vorbesc despre rabdarea care ne face intelepti sau cumpatati. In cazul meu s-a irosit toata rabdarea care ma tinea la granita normalului, rabdarea aceea care face diferenta intre un om rational si unul nebun. Eu nu mai am rabdare sa vina ziua de maine, vreau sa se intample totul azi. Vreau ca azi sa vad tot filmul vietii mele, pe fast forward, sa mai rad un pic, sa vars o lacrima la final, eventual si-apoi gata – the end. Pentru ca mie mi-ar fi de-ajuns ca azi sa fie ultima zi a vietii mele, zi in care sa traiesc cat altii in zeci de ani. Azi nu am rabdare sa urmez ritualul obisnuit al anilor ce vin, pentru ca stiu ca as putea juca intr-o clipa rolul vietii mele, fara regrete.

Va salut din mers, mai repede, mai repede

Ficusul si nemurirea sufletului August 11, 2011

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , , , , , , ,
4 comments

Azi cuget ca pestele pe uscat – adanc, zvarcolindu-ma cumva. Am nevoie de ceva nemuritor in viata mea. Nu, nu m-am intalnit inca cu moartea. Inchid ochii si ii tin stransi stransi pana dispare si gandul. Pentru ca mama avea o vorba „nemultumitului i se ia darul” si mi-a infipt-o adanc in fiecare incretitura din creier. Si cu asta am trait, mergand pe burta pana acum. Sa nu cumva sa-mi strig disperari prea mari sau tristeti prea adanci si nici sa nu atrag atentia cu fericiri nascatoare de invidii si blesteme.

Amintirile mele sunt nemuritoare? Pentru ca de ceva timp ma chinui sa-mi amintesc, sa pastrez in suflet priviri, glasuri si atingeri. Pentru ca nu-mi mai e teama ca trecutul ar putea sa-mi raneasca prezentul, pentru ca am inteles ca omu’ meu drag e aici cu toata linistea si siguranta pe care sunt in stare sa i le cer, indiferent de ce am fost si pe cine am mai tinut de mana pana acum. Asa ca imi amintesc numele baiatului pe al carui umar imi sprijineam capul la gradinita – Gerald 🙂 El primea la schimb clatitele facuta de mamaia, dar ma iubea sincer. Stiu ca in clasa I mi-a tresarit inima la vederea obrajilor rosii-rosii ai lui Andrei. Asta am povestit si acasa, a ramas in istorie – my first crush. Pana prin clasa a IVa am alimentat pasiunea pe care o avea pentru mine un vecin de bloc, de la alta scara. Atunci am descoperit vanitatea – pentru ca el ma placea pe mine, nu pe prietena mea, la fel de vecina, care incerca totusi sa ii atraga atentia prin diverse metode copilaresti.

Apoi au urmat iubirile de-o vara, de la mare si din taberele de la Sibiu, Busteni – Florin, Iri, Bogdan. Ne-am scris si ne-am promis reintalniri si stele si soare si cate vise incapeau pe-atunci in inimile noastre de prunci ametiti. Mi-s dragi amintirile astea fiindca-s curate si ma fac sa zambesc. Si da, am fost heartbreaker-ita de mica 😛 Dar mi-a trecut.

In liceu am avut prima relatie serioasa cu declaratii si parinti si nopti dormite si mers impreuna la mare. Uau cum mi-a batut inima cand m-am intins sa-l sarut prima data…Daca as fi asteptat dupa el, am fi imbatranit pe banca aia, in frig :))) A fost cu despartiri, cu impacari, cu urlete si rebeliuni, cu rugaminti (din partea lui, ma), cu santaj sentimental, cu poezii, cu Cartarescu si Vama Veche si s-a sfarsit odata cu liceul. Victor, mai traiesti?

Si-acum iubesc cat pentru toti anii ce-au trecut, pentru ca toata iubirea mi s-a cristalizat si concentrat cumva in omu asta drag. Pentru ca el ma face sa-mi doresc…sa-mi amintesc viata de-acum incolo impreuna. Ca si cum nici nu s-ar fi putut altfel.

Va salut din mers, liber la amintiri

Dream on Mai 31, 2011

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , , , , ,
5 comments

Am citit aici un wishlist si  mi s-a facut pofta. Nu-mi prea place mie sa-mi doresc lucruri  care au un termen indefinit de achizitie, ba chiar se apropie de „never ever”, dar de data asta chiar nu m-am putut abtine si iata ce-a iesit:

Daca nu mi-as mai calcula fiecare banut castigat astfel incat de la un salariu la altul sa avem rezerve, daca nu ar fi cazul sa strangem bani albi pentru zile negre, daca…daca… (am zis deja ca-i un post atipic, bazat pe „daca”?) as face asa:

– as cumpara muuuulte carti + un spatiu care sa gazduiasca mult dorita si generoasa mea biblioteca, in care sa pot citi linistita ore, zile (?!) intregi. Asa cum unii sunt in extaz intr-un magazin cu cosmetice, asa intru eu in transa intr-o librarie/biblioteca. Si rasfoiesc, ating cu degete tremurande, mangai, savurez, adulmec, fug de la un raft la altul si imbratisez gramezile frumos ordonate, iar in cele din urma ma prabusesc pe un fotoliu, o treapta sau pe un scaun banal si privesc de jur imprejur cu incantare, cu ochii incetosati de atata desfatare.

– as face cadouri oamenilor dragi – o esarfa colorata pentru Anca sau o pereche de cercei asa razna ca ea, un camion de farduri, creme, parfumuri, spumante, geluri, glossuri si vopsele pentru blonda mea Flo, laptopuri, aparate foto si tot felul de gadgeturi pentru omul meu drag (doar astea sunt cadourile care pot fi mentionate pe post ;)) ) o excursie unde vrea ea pentru Teo, asa de relaxare si ganduri bune, pansament pentru suflet, o intreaga colectie de camasi si cravate asortate cu ce vrea el pentru Donny, un abonament all inclusive la sala, pe viata, pentru Vlad, o casuta cu vacuta si gradina aproape de Timisoara pentru ai mei parinti, o excursie in jurul lumii pentru fratior si evident lista ar putea continua pentru toti cei dragi mie.

– as merge intr-o vizita prelungita in UK, cu omul drag cu tot, sa gatesc cot la cot cu Jamie Oliver, sa ma invete, sa ne bucuram de gusturi noi… De aici si titlul – dream on…

– ne-am muta mai repede in casa noua, am decora-o, as umple bucataria cu oale si ulcele, cratite, tigai si tavi de diferite forme si marimi si gradina cu de toate

Da, e un wishlist personal evident, nu mi-am propus sa visez la modalitati de a salva lumea, orfanii, saracii, cainii comunitari etc. Nu inca, mai am vreme, nu? Voi aveti curaj sa va nominalizati dorintele? Eu va provoc sa le scrieti chiar 🙂

 

 

Va salut din mers, buna dimineata

Q.e.d. Martie 19, 2011

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , ,
add a comment

Probabil ca toate noi-urile sunt la fel…and then you die. Apropos de asta.

 

 

Va salut din mers, cam ploua

Resemnare Noiembrie 10, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , ,
add a comment

Ok, sa zicem ca am acceptat sa ma ratacesc, mi-am dorit asta si imi asum toate deciziile care m-au pierdut. Pentru mine fiecare zi e un labirint, asa a fost mereu. De la o vreme insa mi-am pierdut orice interes de a mai gasi drumul cel bun si asa am ramas blocata in labirintul unei zile anume. Nu stiu exact cand am renuntat, daca era luni, marti, miercuri, daca ploua sau inca nu venise toamna. Singura certitudine e ca sunt blocata acolo. Sunt zile in care ma misc prin labirint, imi plimb mana pe ziduri si privesc in sus, niciodata inainte, ca si cum de sus ar veni izbavirea mea. De cele mai multe ori insa zac intr-un colt si rumeg trecutul pana cand ma apuca disperarea si incep sa alerg, batand cu pumnii in pereti, incercand sa smulg caramizile. Vreau sa ies! Inca stiu cine sunt si vreau sa gasesc iesirea inainte de a uita complet.

Mi-am purtat mereu labirintul in mine…nu stiu de ce m-am lasat acum sa ma ratacesc. Poate pentru ca eram convinsa ca o sa vii dupa mine…sa ma salvezi…te iubesc.

 

 

Va salut din mers, aveti grija de voi

I’ve lost my song Octombrie 14, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , , ,
1 comment so far

The Cat Empire – The Lost Song

Stiu ca v-am innebunit pe multi cu piesa asta, asa ca dati play si imagine me dancing. E un pic sadic ce va cer? Oh, well… Eu daca o ascult imi amintesc momente aparte cu fiecare dintre voi, clipe decupate din context din care imi compun eu marele colaj cu oameni dragi de care mi-e dor…My Way…Janis…A3…apartamentul din Marasti…nume nu dau ca n-am chef de pomelnice pe blog, va stiti voi.

But I feel lost. Si nu, nu are legatura cu „noi-ul” din care fac parte, nu are rost sa speculati pe tema asta, ca ma stiti mai bine de atat. Simt ca orasul asta imi aminteste in fiecare zi ce nu sunt, mai adanc si mai dureros decat oricare alt loc pe care l-am onorat cu prezenta. Ma simt o impostoare. Aici aparenta e tot ce am pentru ca oamenii care ma accepta asa cum sunt si care m-au primit in sufletul lor, sunteti voi, aia de departe. Nu mai stiu sa fac efortul socializarii cu oameni noi si ma intorc mereu catre mediul familiar pe care l-am lasat in urma. Singuratatea asta, izolarea sociala autoimpusa, contradictiile din mine…toate ma sufoca. Poate ca citindu-ma va considerati norocosi sau poate ca pentru cateva minute sirul problemelor voastre se intrerupe si aveti curajul sa…I’d better cut the psycho analysis crap, right?

Problema cu luatul vietii de la 0, oricat de incitant ar parea, e ca esti pus fata in fata cu cele mai negre frici si daca nu te cunosti suficient de bine, daca nu esti pe deplin stapan pe competentele si aptitudinile tale, cedezi presiunii si te pierzi. Mi-e greu sa raspund la intrebarea „Cine sunt?”…I’ve lost my song.

 

Va salut din mers, oricine-as fi

Problem solving Septembrie 30, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
1 comment so far

I’m doing it wrong. Definitely.

Cand nu pot rezolva o problema, imi vine sa ma fac mica mica si sa ma ascund intre scandurile de la parchet. Nu mai respir, nu mai cer, nu mai poftesc, nu mai zambesc si nu mai vorbesc. Imi tin problema la piept si o hranesc cu toate fricile mele pana cand devine centrul universului meu mic din podea. Sau dau un mail, sperand sa nu imi sune telefonul prea curand. Mi-e rusine sa cer ajutor. Mi-e rusine sa cer, punct.

Sufar de  ambivalenta si am uitat cine sunt de fapt, dar stiu foarte clar ca nu sunt nimic din ceea ce imi doresc sa fiu. Complicat? Da? Nu? Cum e oare posibil ca un om care iubeste cu fiecare celula orice, sa se urasca pe sine atat de mult? I don’t wanna talk about it… Inima mea ar fi ok daca n-as mai tortura-o atat. Cineva are totusi grija de ea…Multumesc.

Va salut din mers, m-am ascuns

Dependenta de nefericire Septembrie 15, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , , , ,
6 comments

Am fost ieri la Carturesti sa imi cumpar un Paler. Ati putea crede ca suna pretentios, la fel cum un mare colectionar ar spune „mi-am cumparat un Van Gogh”. Asta pentru ca pentru mine cartile lui Paler sunt valoroase, insumand toate momentele linistite in care imi permit sa citesc cu sufletul, sa inteleg si sa interpretez fiecare traire exprimata. Am cumparat „Rugati-va sa nu va creasca aripi”, cu coperta mov, frumoasa si cartonata. Cartea ma asteapta cuminte pe noptiera si acest simplu gand ma face sa ma grabesc spre casa cu drag.

Fiind in librarie si avand destul timp, m-am aventurat si pe la alte rafturi si bine am facut pentru ca am gasit o carte de care aveam mare nevoie – „Dependenta de nefericire”, scrisa de Martha si William Pieper, psihologi de profesie. Nu stiu cum se face, dar s-a potrivit de minune cu etapa in care am ajuns in cadrul sedintelor la psiholog si anume legatura dintre asteptari, standarde, nevoia de aprobare si incapacitatea mea de a fi vreodata multumita de realizarile mele. Inca de la primele randuri citite in librarie, m-am recunoscut ca fiind tipul de persoana care se saboteaza, mai mult sau mai putin constient, contrabalansand mereu un succes cu reversul lui si anticipand mereu consecintele negative. Astfel ca, oricat de ciudat ar parea, eu imi aman mereu bucuria, fericirea, relaxarea, convinsa ca doar asa pot controla impactul unui eveniment neplacut care ar putea urma.

Da, sunt de acord ca traind zi de zi, aceasta analiza pare infantila si inutila, pana la urma viata fiind o insiruire de momente placute alternate cu situatii mai putin fericite, pe care de obicei le luam ca atare, straiduindu-ne sa traim echilibrat. Dar oare nu e trist sa privesti inapoi, sa-ti dai seama ca ai realizat in mare masura tot ce ti-ai propus la un moment dat, fara a fi valorizat de fapt clipele de succes? Tema de gandire…

Daca sunteti din categoria celor care se bucura de fiecare moment, daca reusiti sa gasiti liniste si echilibru chiar si in cele mai haotice situatii…va admir si ma bucur ca-mi sunteti prieteni pentru ca am multe de invatat de la voi, oricat de patetic ar suna 🙂

Va salut din mers, cu nasul in carti

Sunt nebun, dar ma tratez! Septembrie 6, 2010

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
add a comment

Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, dar scriu de pe laptopul de serviciu si nu am rabdare sa-l configurez, na!

Stiu ca eu am inceput cu Josnebunia – sau mai bine nu, dar evenimentele din ultimele luni m-au indemnat sa nu mai astept ca problemele sa se rezolve de la sine si, for once in my life, sa fiu proactiva. Refuz sa imprim acestui post un accent melodramatic, asa ca faceti-mi pe plac si radeti cu mine de partea amuzanta a marturisirii. Sunt deja la a treia sedinta la psiholog…stiu, pentru unii vestea e o surpriza pe sistemul „Andreea e o fiinta echilibrata, nu se poate!”, pe cand, cei mai multi dintre voi, care ma si stiti mai bine veti rasufla usurati, ochii vi se vor umple de lumina si veti sopti „In sfarsit…” Si aveti mare dreptate sa va bucurati 🙂

Pentru a parafraza metafora utilizata de dna psiholog, eu am pierdut niste chei, care se pare ca erau, sunt sau vor fi foarte importante in viata mea de femeie normala. Cu toate astea eu le-am pierdut, ceea ce mi se pare destul de ciudat fiindca de obicei am mare grija de lucrurile mele, mai ales de chei, dar na, fie, macar mi-am dat seama ca nu le mai am si am inceput sa le caut. Dar pentru ca shit happens to good people, mai e si intuneric si deci am nevoie de o lanterna. Si cum evident mi-as pierde concentrarea daca lanterna ar fi la mine si as incepe sa ma joc cu ea – on-off, on-off, on-off  – uitand complet de chei, e nevoie de cineva care sa tina lanterna. Ei bine, daca n-ati pierdut firul si sunteti inca pe val, aici intervine dna psiholog – Ta daaa – in rolul persoanei care imi va tine mie lanterna ca sa-mi gasesc cheile. Phew!

Si cu asta va las, dar voi reveni cu peripetiile de pe parcursul cautarii. Voi ce ziceti, le gasesc? Cum ce? Cheile! Unde-ati fost pana acum?!

Va salut din mers, orbecaind dupa chei