jump to navigation

Tensiuni Februarie 28, 2012

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

Nu-i fain cand simt ca explodez, cand anticipez evenimente ce ar trebui sa-si urmeze cursul firesc, dar in loc de asta mi se aglomereaza mie in creier si in timeline (bun concept, nu?). De la inceputul lunii incerc sa-mi inabus o ingrijorare care-mi creste tensiunea, un gand rau care-mi paralizeaza toate planurile. Si evident, cu cat ma chinui eu mai mult sa-l ascund, cu atat imi stapaneste mai puternic toate emotiile, toate ideile, facandu-ma incapabila sa mai scriu sau sa ma mai bucur pe deplin de orice altceva.

Dar eu ma incapatanez si astazi chiar nu vreau sa ratez momentul sa va povestesc despre piesa de teatru pe care am urmarit-o ieri, la Opera din Timisoara. E drept ca in ultima luna, pentru a mai scapa de tensiunile negative, am diversificat un pic programul de divertisment, dar din toate activitatile, piesa de ieri chiar m-a destins. Drept e ca n-a durat mult, dar rasul e un remediu bun. La comedia „Podu’„, indiferent cat de incrancenat si indispus ai fi, e greu-greu sa nu-ti scape macar un zambet, pentru ca replicile te prind si-ti gadila simtul umorului, te scot din acreala si te pun fata in fata cu ridicolul. Cele trei personaje, interpretate grozav de Horatiu Malaele, Meda Victor si George Ivascu, din punctul meu de vedere, au intrupat complexele cu care fiecare dintre noi se lupta zilnic – neincredere in fortele proprii, sensibilitatea la criticile celor din jur, „sunt grasa, sunt pitica, sunt inutila”. Faptul ca aceste personajele au fost puse in situatia ridicola de a-si rata pana si sinuciderea nu poate decat sa insenineze mintea, oricat de chinuita ar fi ea de griji. Pentru ca da, mie piesa de ieri mi-a transmis ca toate complexele si problemele pe care ni le facem sunt false si ridicole si am face bine sa constientizam asta inainte de a ne intalni cu moartea.

Si am ras, am ras de mine si de micimea mea sufleteasca, de piedicile pe care mi le pun in interactiunea cu ceilalti din teama de ridicol, de nevoia mea subita de intimitate si izolare. Eu nu sunt asa, desi complexele mele, intr-o clipa de ratacire, m-ar arunca in fata trenului, fara regrete. Astazi am ales sa le infrunt prin scris, ieri am ras, maine mai vedem. In aprilie am hotarat deja sa vedem „Oscar si Tanti Roz„, tot la Opera. Daca va place Oana Pellea, grabiti-va la bilete 🙂

 

 

Va salut din mers, vine trenul