jump to navigation

Tensiuni Februarie 28, 2012

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

Nu-i fain cand simt ca explodez, cand anticipez evenimente ce ar trebui sa-si urmeze cursul firesc, dar in loc de asta mi se aglomereaza mie in creier si in timeline (bun concept, nu?). De la inceputul lunii incerc sa-mi inabus o ingrijorare care-mi creste tensiunea, un gand rau care-mi paralizeaza toate planurile. Si evident, cu cat ma chinui eu mai mult sa-l ascund, cu atat imi stapaneste mai puternic toate emotiile, toate ideile, facandu-ma incapabila sa mai scriu sau sa ma mai bucur pe deplin de orice altceva.

Dar eu ma incapatanez si astazi chiar nu vreau sa ratez momentul sa va povestesc despre piesa de teatru pe care am urmarit-o ieri, la Opera din Timisoara. E drept ca in ultima luna, pentru a mai scapa de tensiunile negative, am diversificat un pic programul de divertisment, dar din toate activitatile, piesa de ieri chiar m-a destins. Drept e ca n-a durat mult, dar rasul e un remediu bun. La comedia „Podu’„, indiferent cat de incrancenat si indispus ai fi, e greu-greu sa nu-ti scape macar un zambet, pentru ca replicile te prind si-ti gadila simtul umorului, te scot din acreala si te pun fata in fata cu ridicolul. Cele trei personaje, interpretate grozav de Horatiu Malaele, Meda Victor si George Ivascu, din punctul meu de vedere, au intrupat complexele cu care fiecare dintre noi se lupta zilnic – neincredere in fortele proprii, sensibilitatea la criticile celor din jur, „sunt grasa, sunt pitica, sunt inutila”. Faptul ca aceste personajele au fost puse in situatia ridicola de a-si rata pana si sinuciderea nu poate decat sa insenineze mintea, oricat de chinuita ar fi ea de griji. Pentru ca da, mie piesa de ieri mi-a transmis ca toate complexele si problemele pe care ni le facem sunt false si ridicole si am face bine sa constientizam asta inainte de a ne intalni cu moartea.

Si am ras, am ras de mine si de micimea mea sufleteasca, de piedicile pe care mi le pun in interactiunea cu ceilalti din teama de ridicol, de nevoia mea subita de intimitate si izolare. Eu nu sunt asa, desi complexele mele, intr-o clipa de ratacire, m-ar arunca in fata trenului, fara regrete. Astazi am ales sa le infrunt prin scris, ieri am ras, maine mai vedem. In aprilie am hotarat deja sa vedem „Oscar si Tanti Roz„, tot la Opera. Daca va place Oana Pellea, grabiti-va la bilete 🙂

 

 

Va salut din mers, vine trenul

Anunțuri

Am castigaaat Februarie 8, 2012

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , ,
8 comments

De cand nu v-am mai povestit de Zumba poate ati crezut ca m-am lasat. Nici nu ati fi foarte departe de adevar, dar o vorba din popor zice „Andreea se poate lasa de Zumba, dar Zumba de Andreea, niciodata”. Asa se face ca, scriind un comentariu pe blogul Tomatei am participat la tragerea la sorti pentru un abonament la Zumba. Si ce credeti? Am castigaaaat! Da mai, ma bucur ca un copil prost pentru ca eu nu castig niciodata la chestii din astea, da’ fix niciodata. Si, cu riscul de a deveni siropos de sentimentala, va marturisesc ca m-am emotionat…initial. Ca dupa aia am intrat in faza despre care v-am povestit in articolul precedent – au inceput sa ma treaca fiori reci la gandul ca voi cunoaste 3 (trei) fete care scriu pe blog si pe care lumea le chiar citeste si ca eu is fix nimica. In plus, cred ca skillurile mele de socializare sunt cam 0 de cand m-am mutat in Timisoara, asa ca un pic m-am panicat si evident ca mintea-mi alerga pe campii inghetate dupa scuze potrivite pentru a ma retrage cu gratie. Mda, stiu, sunt o fiinta complexa, cu fobii pe masura.

Mai de rusine, mai din curiozitate, m-am prezentat la ora stabilita la Alana’s, incercand sa-mi ascund fastaceala sub un suras prietenos. Si-au venit si fetele – Andreea, Corina si Irina – si-mi venea sa le tzuc de bucurie. Din nou, m-am bucurat ca un copil prost, pentru ca, de la ultima vizita in Cluj eu n-am mai stat de povesti cu tipe de varsta mea. Ii rusinos, stiu.

In rest, ne-am unduit, balanganit si zbenguit, am transpirat bine si-am stabilit ca mai venim 🙂 Astea da obiceiuri sanatoase.

Va salut din mers, „Ai se eu te pego” nu e muzica

Eu sunt Februarie 7, 2012

Posted by josnebunia in In secret.
Tags: , ,
add a comment

Sunt omul care fiind in club isi doreste sa fie acasa, iar acasa, de sub plapuma se gandeste „Tiii, ce se mai distreaza altii la ora asta!”.

Sunt omul care, inconjurat de prieteni, cauta un cotlon numai bun pentru observatie, iar singur acasa e asediat de franturi „nimanui nu-i pasa, nimeni nu ma suna, nimeni nu ma iubeste, life sucks and then you die”.

Sunt omul care isi repeta in gand „nu deschide discutia asta, evita subiectul, evita subiectul” si primul lucru care prinde glas cand deschid gura e legat fix, da’ fix de tabu-ul in care nu voiam sa mai scurm.

Sunt omul care viseaza la calatorii peste mari si tari, iar in ziua dinaintea plecarii isi blestema initiativa si se roaga sa erupa vreun vulcan, sa se intample ceva numai sa poata sta linistit in casuta confortabila.

Dar cand iubesc, iubesc.

 

 

Va salut din mers, dorindu-mi sa ma mai si odihnesc

P.S.: Stiu, a fost ca-n bancul cu „Bai, tu vrei sa-mi furi calul”