jump to navigation

De sezon Iulie 19, 2010

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , ,
trackback

Click

Pentru că se poartă nunţile, o să scriu şi despre asta, oricât de împotrivă aş fi. Mi se pare mie sau sunt din ce în ce mai multe nunţi? Se dă ceva premiu, vreo subvenţie de care eu n-am auzit? Creşte nivelul de calitate al vieţii după căsătorie sau de ce fac toţi pasul ăsta? Nu vreau să fiu nici sarcastică, nici ironică, dar eu chiar nu înţeleg de ce se face tot tam-tam-ul ăsta. Am nevoie de o sclipire de geniu, aşa că, să mă lumineze şi pe mine cineva. I’m begging you please.

Oare ce mai înseamnă pentru noi nunta? Vorbesc de noi cei din prezent, fie că am făcut pasul ăsta, fie că urmează să-l facem, fie că ne ferim cât putem de fatalitate 😛 Întreb asta pentru că mi-e destul de clar de ce se căsătoreau oamenii în trecut – norme sociale, alianţe familiale, siguranţă, securitate etc. Nunta era socotită o taină, în sensul spiritual dat de Biserică, o etapă firească şi necesară situată între viaţă şi moarte, pe sistemul : te naşti, mănânci, te caci, te-nsori/măriţi, faci prunci şi mori (evident că poţi să mai mănânci şi pe parcurs nu doar la început, cât despre cealaltă activitate…voi ştiţi). Mi-e teamă că dintre motivele enumerate mai sus, astăzi puţine mai stau în picioare ca bază pentru o căsătorie, fiind înlocuite de altele, probabil că la fel de importante, dar a căror relevanţă mie îmi scapă.

Poate că vă întrebaţi de ce nu am inclus dragostea în listă…sau poate că ştiţi şi singuri că puţine nunţi s-au făcut doar din dragoste, indiferent de timp şi spaţiu. Din dragoste de obicei se moare, se nasc poveşti bune de Hollywood şi cam atât. De iubit poţi iubi în fiecare zi, fără surle şi trâmbiţe, simplu şi sincer, cu pasiune, cu dăruire, ani la rând. Şi-atunci mă întreb : ce anume declanşează în noi nevoia aia de a face nuntă? de unde izvorăşte neliniştea aia care nu-ţi dă pace până nu vezi verigheta pe deget? Şi mai ales, ce mă fac dacă eu sunt imună?

Evident că în weekend am fost la o nuntă, că altfel trăiesc liniştită şi fără gândurile astea. Nuntă simplă, de oameni frumoşi, prilej de revedere cu prieteni dragi, fără exagerări şi fiţe în exces. Şi cu toate astea nu m-am emoţionat, nu m-am pus în locul miresei, nu am picat în reverie cu ochii umezi la gândul propriei nunţi. M-am întrebat doar : de ce? Şi probabil că voi găsi răspuns doar în ziua în care va fi rândul meu să fac mare tam-tam, convinsă că sunt pe drumul cel bun. Până atunci însă, sunt condamnată la nedumerire 🙂

Vă salut din mers, casă de piatră tuturor

Anunțuri

Comentarii»

1. Serban - Iulie 20, 2010

sa ma anunti si pe mine daca afli

2. josnebunia - Iulie 20, 2010

Cu surle şi trâmbiţe 😛 Dar nu-i exclus să afli tu înaintea mea, nu?

3. Serban - Iulie 20, 2010

Mha… nu-i exclus nici sa castigam un razboi interstelar cu klingonienii

4. josnebunia - Iulie 20, 2010

Glad to see we’re still on the same page 🙂

5. Vlad - Iulie 24, 2010

Mai tare m-ai încurcat și pe mine cu postul ăsta decât să mă ajuți…și așa eram încurcat destul 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: