jump to navigation

De dimineaţă Mai 11, 2010

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , ,
trackback

Astăzi o să vorbim despre – click

Pentru că de obicei îmi încep ziua cu Guerrilla de dimineaţă, azi Dobro şi Craio m-au inspirat chiar în ceea ce priveşte tema pentru blog. Subiectul lansat de ei a fost „Vise neîmplinite” şi cu ocazia asta m-au făcut să rememorez câteva din aspiraţiile mele din copilărie până mai acum.

Încă din clasa I, la întrebarea „Ce vrei să te faci când o să fii mare?” răspundeam invariabil cu…ghiceşte cineva? Răspuns câştigător : farmacistă 🙂 Şi aveam şi argumente, preluate evident de la mama, că farmacista poartă halat alb şi stă toată ziua cu nasul în creme şi unguiente. Ce mi s-o fi părut fascinant la chestia asta, mă depăşeşte. Până prin clasa a VIIIa mi-am susţinut visul cu tărie, cu voce sigură şi ton răspicat.

Intrarea la liceu mi-a îndreptat însă atenţia către alte preocupări, astfel că vocea mi-a devenit şovăitoare când eram nevoită să vorbesc despre halatul alb, pentru că, în sinea mea mă hotărâsem să devin scriitoare. Şi m-am apucat de scris, zi de vară până-n seară, caiete, agende, foi, toate încărcate cu rime albe şi versuri ermetice de stătea mâţa-n coadă în faţa geniului meu :)) Hai, nu fiţi răi, eu încă mă mândresc, timid ce-i drept, cu cele câteva poezii care mi-au fost şi publicate(nu, nu doar în revista liceului, râdeţi ca greblele, ce să zic)

După liceu am renunţat la poezie, că deh, nu mai făcea faţă profundelor mele trăiri sufleteşti şi m-am apucat de citit din marii economişti, pentru a-mi deschide orizonturile. Singurii care şi-au făcut totuşi loc în biblioteca mea au fost Hayek şi Friedman, vi-i recomand cu căldură, evident. În facultate am visat să devin voluntarul cel mai cel, cu o frumoasă carieră în domeniul organizării de evenimente. Mai are rost să vă spun ce s-a ales şi de visul ăsta? Guess not.

Acum lucrez în IT şi cu asta am spus totul despre vise neîmplinite 🙂

Vă salut din mers, voi ce visaţi?

Anunțuri

Comentarii»

1. robert - Mai 15, 2010

lol 🙂

2. josnebunia - Mai 19, 2010

Exact la asta ma gandeam si eu…

3. Vlad - Mai 28, 2010

Eu aș vrea să fac matinalul cu Dobro și Craio 😀
Un fel de vis 🙂

4. josnebunia - Iunie 2, 2010

Să nu laşi pe nimeni să ţi-l ia, bine? (pe vis)

5. Vlad - Iunie 9, 2010

Promit 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: