jump to navigation

După Lumină Aprilie 6, 2010

Posted by josnebunia in Zilnice.
Tags: , , , , ,
trackback

Am o stare minunată. Cam ca vremea de azi. Mi se întâmplă lucruri bune, dar nu mă bucur, convinsă fiind că niciodată nu e prea târziu pentru o turnură negativă. Zâmbesc fals, să nu mă suspecteze ceilalţi de autism, dar mi-e totul atât de gol şi neclar, încât mi-e teamă de orice. Fac un pas şi-apoi am mustrări de conştiinţă – îl puteam face mai bine, mai la dreapta, uşor înclinat, mai graţios, dar hotărât în acelaşi timp. Mă gândesc la tine şi mă cutremur, mă dezarmezi. Râd, dar evident, nu e râsul meu. Vreau să decid corect şi raţional, vreau să nu decidă timpul, viaţa, destinul, Noe în locul meu. Pentru că merit să fac singură toate schimbările, de bunăvoie, în ritmul meu. Am dreptul la îndoieli, nemulţumiri, dezorientări, reorganizări…am dreptul să-ţi cer să (mă) aştepţi. Şi pentru ce?

Haideţi, îmbărbătaţi-mă – sunt Andreea cea Neînfricată şi port chiloţii peste pantaloni, ca un adevărat super-erou. Am nevoie de încurajări, de zâmbete, de cafele dulci, de un pic, un pic de înţelegere. Pentru că, îmi pare rău, dar azi nu pot să fac haz de necaz. Găsiţi-mi voi scuze, multe, care mai de care mai trase de păr, mai incredibile şi mai fanteziste. Ziceţi că-mi lipseşte cheful de orice pentru că nu mi-am decorat camera feng-shui, astfel că energiile negative se preling pe pereţi şi-mi consumă mie neuronii în somn. Sau că-mi vine să înjur sau să lovesc doar în oamenii dragi pentru că Saturn zăboveşte câteva zile în plus în Casa Prieteniei şi face conjuncţie cu Marte fix azi, deci e de rău. Sau că starea generală de greaţă şi anxietatea care mă face să rad varul de pe pereţi cu unghiile se datorează asteniei de primăvară. Ei na! Aţi văzut că se poate? Păi odata găsită cauza, problema e pe jumătate rezolvată. Trebuie doar să studiez un pic arta Feng-shui, să aştept să-şi schimbe Saturn poziţia şi să treacă primăvara asta cu astenia ei cu tot. Evrika! Am înfrânt!

Vă salut din mers, nu aveţi nişte lumină în plus?

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: